Vrei sa il / o ajuti pe OVIDIU GLIGA sa castige două bilete premium la aventura Transilvania Train?

  1. Da-i un vot, fa click pe butonul LIKE de mai jos
  2. Anunta-ti prietenii sa voteze, fa click pe butoanele de share de sub poza (Facebook, etc)

OBSERVAȚII

  1. Nu se poate vota de mai multe ori de pe acelasi IP sau device in aceeasi zi
  2. Este posibil ca daca va voteaza colegii de serviciu sa nu poata face asta toti in acelasi timp; se poate vota maxim o data la 24 ore de pe acelasi IP.
OVIDIU GLIGA

DEASUPRA LUMII, PE PIATRA PLOCOANEI
Aici sunt ACASĂ. Este locul în care, deși am fost plecat zece ani în Alba Iulia pentru studii, abia așteptam să mă reîntorc. Aici, printre văi și culmi, la obârșia Văii Gurghiului, am copilărit, aici îmi sunt bunicii, părinții, frații. Și tot aici e sufletul meu - nu pot să stau departe de muntele, pădurea, de liniștea și de oamenii acestor locuri – din comuna Ibănești (Mureş), la 20 km de Reghin , de-a lungul râului Gurghiu, care dă numele regiunii (Valea Gurghiului). Sunt multe lucrurile despre care aș putea să scriu: despre castelul și mânăstirea Lăpușna, despre masivele Fâncel, Bătrâna, Tătarca, Saca (cel mai înalt pisc al Munților Gurghiu, 1777 metri), despre tradițiile și obiceiurile care se păstrează prin aceste locuri, dar prefer să vorbesc despre un loc ascuns, cunoscut mai mult de localnici – Piatra Plocoanei şi minunata privelişte pe care o oferă . Din satul Dulcea (pe drumul județean DJ 153C, Reghin - Lăpușna), pe stânga, urci prin pădure și ajungi la o salbă de trei pietre – Piatra Plocoanei, Piatra Tisieului, Pietricica - unde ai parte de o panoramă superbă a comunei și a întregii văi. Au fost aici dintotdeauna şi vor rămâne aici, alături de noi – martori tăcuţi şi încremeniţi ai destinelor care se derulează şi se împletesc la poalele lor. Strămoşii mei le-au privit şi admirat, aşa cum o fac eu în fiecare zi, de aceea pentru mine reprezintă o legătură cu trecutul, cu istoria acestor locuri.
Sunt asemeni unei punţi între cer şi pământ, o punte între lumi; deasupra capului e văzduhul, împărăţia uliilor, iar dedesubt se întind locurile şi casele în care oamenii îşi trăiesc viaţa de zi cu zi. Deasupra culmilor tăcute , deasupra satului pitit în vale, simt cum pacea mă înconjoară şi sufletu-mi se linişteşte, căci glasul tainic al pădurii îmi şopteşte să uit de tot şi cu privirile să mângâi case răzleţe, pâraie repezi, pădure verde, stânci semeţe, piscuri pe care se joacă razele soarelui. Şi simt cum timpul curge altfel, mai domol, mă lasă să trăiesc cu adevărat , să respir în ritmul naturii, acel ritm primordial prin care îmi găsesc echilibrul între suflet şi trup.
Contopire sacră între timp şi veşnicie, între teluric şi celest acest colţ de lume concentrează și definește frumusețea întregului ținut: PĂDURE, MĂREȚIE, LINIȘTE ŞI PACE.

5 Comments

  1. Minunate plaiuri!!!
    Orşovean fiind (sat din componența comunei Gurghiu), aş vrea să menționez şi existența altui alt pisc – cu panoramă superbă – „Pciatra Urşuii”, pe partea dreaptă a aceluiaşi drum Reghin – Lăpuşna, cu acces mai facil din Ibăneşti Pădure.
    De asemenea, la ieşirea din Orşova Pădure, un alt loc încărcat de istorie este „Poiana mănăstirii”, din toponimie şi tradiția transmisă prin viu grai ştiind că acolo a fost o mănăstire, distrusă de generalul austriac Adolf von Bukow, la ordinul împărătesei Maria Teresa, împreună cu alte aproximativ 150 de biserici şi mănăstiri ortodoxe pe la 1761.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *